Institutul Regional de Oncologie (IRO) Iasi scoate la concurs circa 50 de posturi, de la asistenți medicali până la șefi de birou și economiști.
Concursul se va desfățura în 3 etape. Prima dintre ele este selecția de dosare, cea de-a doua este proba scrisă, iar cea de a treia, proba de interviu.
Sunt scoase la concurs:
2 posturi de asistent medical generalist cu studii postliceale, cu minimum șase luni vechime în specialitate, în cadrul Secției Clinice Chirurgie Oncologică I,
2 posturi asistent medical generalist cu studii superioare, cu minim șase luni vechime în specialitate, în cadrul Secției Clinice Chirurgie Oncologică II,
3 posturi asistent medical generalist în cadrul Secției Clinice Oncologice medicale, astfel: 2 posturi asistent medical generalist cu studii postliceale cu minim șase luni vechime în specialitate, pentru Compartiment pneumologie, și un post de asistent medical generalist cu studii postliceale cu minim șase luni vechime în specialitate pentru diluitia citostaticelor,
39 de posturi valabile pentru asistenții medicali,
1 post de economist debutant, care trebuie să aibă diplomă de licență, pentru Biroul de Achiziții,
1 post șef de birou pentru Biroul de management al calității serviciilor medicale. Candidatul trebuie să fie de specialitate medic și să dețină diploma de licență.
Proba scrisă a concursului va avea loc pe data de 16 septembrie 2019, ora 9:30, iar interviul pe data de 20 septembrie, ora 9:30, ambele probe urmând a fi susținute la sediul Institutului Regional de Oncologie Iași, strada General Henri Mathias Berthelot nr. 2-4.