„Continuă să mă surprindă actualul primar al Iaşului, prin infantilismul, nepriceperea, imaturitatea politică şi chiar administrativă de care dă dovadă”, aşa îşi începe Gheorghe Nichita postarea de pe Facebook din data de 25 aprilie 2017. Textul, pe care-l puteţi citi intregral aici, reprezintă un atac extrem de dur la adresa lui Mihai Chirica, mini-primarul Iaşiului, cel care într-un an de mandat a reuşit să-şi ridice în cap, prin deciziile pe care le-a luat, întreaga comunitate ieşeană.
„… mi-au povestit, revoltați și dezgustați, cei care au fost la meci (CSM Iaşi – ASA Tg. Mureş – n.r.) că toată tribuna oficială a fost ținută, la indicațiile lui Mihai Chirica, aproape goală; au stat acolo doar câțiva dintre oamenii agreați de Chirica și unii dintre cei care au grijă să îi culeagă, cu ardoare, scamele de pe haine. Nu au fost mai mult de 10 persoane! Agenții de la Poliția Locală și omul plantat de Chirica la intrare și-au permis, pe baza unei liste concepută de primar, să blocheze accesul în tribună unor microbiști veterani ai Clubului”, se mai poate citi în textul postat de Gheorghe Nichita.
Nord Est News a intrat în posesia listei întocmite de Mihai Chirica şi vi-i prezintă în continuare pe cei pe care mini-primarul Iaşiului îi „acceptă” la tribuna oficială a stadionului „Emil Alexandrescu”:
* Virgil Stărică
* Constantin Deleanu şi compania Cotnari. Interesant este faptul că între Mihai Chirica şi Cotnari a izbucnit anul trecut un scandal monstru, după ce mini-primarul a dat jos din Iaşi din toate benerele producătorului de vinuri. Se pare că între timp s-a dat la pace!
* Bogdan Abalaşi (fost şi actual – deocamdată – subprefect).
* Grigore Tinică
* Waincris (o companie de piscine din Paşcani).
* Leonida Antohi
* Dan Caşcaval (rectorul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi). Interesantă apropierea lui Chirica de această universitate, în condiţiile în care îşi face doctoratul… unde în altă parte dacă nu la Universitatea Tehnică!
* Vasile Cîtea (un susţinător al boxului şi unul dintre oamenii care au susţinut cocoţarea lui Mihai Chirica pe aşa-zisele trepte ale puterii. Între timp, de isteţ ce este, Chirica le-a coborât pe toate… de-a buşilea)!
* Vasile Simionaş
* Paul Cotaş
* Mihai Chirica (probabil s-a trecut şi el pe listă ca nu cumva să nu fie recunoscut de cei de la Poliţia Locală şi să nu fie primit pe stadion).
* Gabriel Harabagiu (viceprimar adunător de gunoaie şi cărător de mape).
* Manuel Onofrei (patronul cotidianului 7 Est şi proprietar al chioşcurilor de ziare Amo).
* Ciprian Paraschiv
* Lucian Popescu
* Radu Botez (viceprimar din partea ALDE).
* Sorin Iacoban (fost deputat, susţinător al şahului, avid după un post în guvern, dornic de şefia Aeroportului din Iaşi… acum doar un fost parlamentar dat în judecată pentru că nu şi-a plătit cazarea la hotel).
* Gabriel Surdu (fost viceprimar şi fost oponent al lui Chirica la interimatul Primăriei Iaşi).
* Ioan Apostol (şeful Salubris).
* Vasile Arhire (jurnalist la TVR Iaşi şi mare curăţător de scame de pe umerii lui Mihai Chirica).
* Florin Artenie
* Dedeman – ce să vezi, firma care a obţinut de la Mihai Chirica autorizaţia de construcţie a unui ditamai magazinul în buricul Iaşiului are acum acces liber şi la tribuna oficială a stadionului din Copou. Oare de ce, doar pentru că este sponsor al echipei de fotbal?
* Petrică Movilă (cam asta este opoziţia pe care PMP o face în Consiliul Local Iaşi).
* Dan Cojocaru
* Iulian Dascălu (patronul Iulius Mall).
* Viorel Cozma (patronul de la Conest – vechile prietenii nu se uită niciodată, nu-i aşa?).
* Adrian Ambrozie
* Ioan Zapodeanu
* Ionel Popa (dat afară tocmai de Mihai Chirica de la Primăria Iaşi!).
* Lucian Popescu
* Dan Chiper
* Ioan Marica
* Vasile Lupaşcu
* Mihai Ungureanu (socrul principalului cuvântător al lui Mihai Chirica, pe numele lui Sebastian Buraga).
* Marian Şerbescu (actualul prefect al Iaşiului).
* Mihai Pintilei (consilier local PSD şi principal scuturător de scame în Consiliul Local).
* Mado Corporation
* Ioan Scripniciuc
* Dan Iamandi