Să ne ferească Dumnezeu de liberalul Eduard P Boz!

Să ne ferească Dumnezeu de liberalul Eduard P Boz!

Tânăr, frumos, cu o profesie liberală şi cu un viitor politic croit pe linguşeală (pardon, pe abilităţi politice), consilierul liberal Eduard P. Boz este exemplul clasic de om rătăcit în tranziţie. Nu ne înţelegeţi greşit, toate aceste calităţi sunt necesare pentru a fi votat de oameni…

Ceea ce ne-a atras atenţia la Eduard P. Boz este, în primul rând, o postare de pe pagina sa de Facebook (pe care a şi sponsorizat-o), în care spune că „Acceptul lui Dacian Cioloş la oferta făcută de Partidul Naţional Liberal de a conduce Guvernul după alegeri mă încurajează să îmi asum un rol important în campania care urmează”. Să înţelegem de aici că dacă nu era Cioloş, Boz nu s-ar fi implicat în campania pe care partidul său o va face pentru parlamentare? Dar nu despre asta vrem să vorbim…

În ziua în care liberalii de teapa lui Boz fremătau pe Facebook că au premier, marea lor propunere, adică Dacian Cioloş, contesta la Curtea Constituţională „Legea privind conversia creditelor din franci elveţieni în lei”, adică o lege care ar fi venit, conform calculelor, în sprijinul a peste 100.000 de români! Dar, de ce să se gândească Boz la românii cărora PNL le va cere votul? Ar fi fost un efort mult prea mare…

La exact o zi distanţă, după votarea proiectului de lege al PSD pentru eliminarea a 102 taxe nefiscale (printre care şi taxa radio), ministrul Anca Dragu, din cabinetul lui Dacian Cioloş, anunţă că se ia în calcul contestarea legii la Curtea Constituţională…

Pe scurt, tot ceea ce este sau poate fi spre binele românilor este contestat! Însă, pe liberalul Boz acest lucru îl încântă. Ba chiar îl vrea pe Cioloş premier şi va munci pentru ca Dacian Cioloş să rămână premier. Oare va munci la fel cum a muncit şi pentru ca Marius Bodea să iasă primar la Iaşi?

Interesat este faptul că un alt liberal, cu state vechi în partid şi pe deasupra şi membru în Comisia finanţe-bănci din Camera Deputaţilor, pe numele lui Anton Doboş, crede că legea referitoare la conversia creditelor va proteja persoanele cu împrumuturi făcute înainte de criza financiară. Mai mult, deputatul Doboş consideră că vor fi ajutaţi toţi cei care s-au trezit cu credite de două ori mai mari decât au contractat!

Pentru că nu a linguşit pe nimeni şi nu l-a aplaudat pe Dacian Cioloş, Anton Doboş nu se regăseşte acum pe lista PNL Iaşi pentru parlamentare!

Citeşte şi Cei trei medici care l-au „îmbolnăvit” pe Mihai Chirica

Dar, să revenim la Eduard P Boz. „Aritmetica e simplă: cine îşi doreşte schimbarea în #Iași şi nu votează Marius Bodea, votează, în fapt, Chirica și PSD”, spunea Boz pe 30 mai, lovind inclusiv în oamenii care l-au votat pe independentul pe atunci Andrei Postolache. Cum era şi normal, la ceva timp, Boz a revenit şi a spus că decât să stea la masă cu Movilă şi Vosganian, mai bine stă cu Andrei Postolache. Corect. Şi uite aşa, împreună cu Postolache, au ajuns să-l susţină pe Cioloş, cel care contestă la Curtea Constituţională tot ceea ce ar putea fi în favoarea românilor. Amândoi, însă, au tupeul să vină şi să le ceară românilor votul! Bravo!

Şi că să înţelegeţi pe deplin ce fel de om este Eduard P Boz, vă mai prezentăm o postare de-a sa, de pe 17 septembrie: „Sunt Alături de Direcţia Naţională Anticorupţie. Elena Udrea are o iniţiativă special croită pe „nevoia” ei şi a altor politicieni corupţi de a scăpa de puşcărie – doreşte să blocheze posibilitatea DNA – Direcția Națională Anticorupție de a apela la denunţători în dosarele de corupţie -> TOTAL GREŞIT!”. Am uitat să vă spun că Boz este avocat. Un avocat care este alături de Direcţia Naţională Anticorupţie! Ei, ziceţi dumneavoastră, să tot apelezi la serviciile unui avocat care este de acord cu procurorii! Probabil Boz nu a învăţat la şcoală nici despre prezumţia de nevinovăţie, dar nu mai contează. Oricum, să ne ferească Dumnezeu să ajungem vreodată să ne apere avocatul Eduard P Boz, pentru că oricât de nevinovaţi am fi, cu siguranţă procurorii vor avea dreptate!

Închei, totuşi, cu un salut tovărăşesc adresat celor care mai gândesc în PNL: Liberali din toată ţara, uniţi-vă! Şi scăpaţi de oameni ca Eduard P Boz pentru cu nu o să vă mai voteze nici măcar Alina Gorghiu, cea care teoretic este şefa voastră!

Sursa foto: Facebook

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.