În opinia noastră, cel de-al şaptelea pitic din celebrul basm „Albă ca Zăpada şi cei 7 pitici” este de departe cel mai simpatic personaj. Dar nu pentru că nu spune nimic, ci pentru că… face!
Cam acesta este personajul cu care-l putem compara pe consilierul judeţean PSD Cristi Stanciu, omul care a condus campania pentru localele din 5 iunie şi care este atacat din toate părţile de personaje mai mult sau mai puţin legate de acest partid. Sătul probabil de acuze, Cristi Stanciu a răbufnit (nu chiar de tot) astăzi într-un ziar local, într-o încercare timidă de a-i pune la punct pe atacatori. „Să destabilizezi partidul pentru a face nişte jocuri obscure în scopul evident de a îndepărta pe unii şi a prelua puterea, poate aici trebuie identificat adevăratul act de trădare, şi nu la cei care au muncit pentru partid şi au scos cele mai bune rezultate după campania electorală. Sunt exemple numeroase în istorie când regimurile despotice dorind să scape de un personaj sau altul, îl acuzau de trădare, iar mai apoi îl executau public pentru a fi dat exemplu. Eu pot înţelege şi respecta punctele de vedere diferite, mesajele politice mai plastice, însă denigrările fără probe nu le înţeleg şi de aceea mă gândesc foarte serios să-i acţionez în instanţă pe cei care au lansat în spaţiul public asemenea afirmaţii”, a declarat Cristi Stanciu.
Domnu’ primar Chirica, facem şi noi un mini-referendum?
Nu ne permitem decât (vorba lui Liviu Dragnea) câteva mici comentarii:
1. Cristi Stanciu nu a dat nume, dar cel la care face referire este Mihai Chirica, micul fotbalist ce se crede mare politician.
2. Acuza lui Stanciu este mult mai puternică decât pare la prima vedere, însă nu are cine să o bage în seamă. „Destabilizarea” PSD era o chestiune serioasă pe vremea în care partidul avea lideri, nu marionete care tremură de teama condamnărilor.
3. Pe principiul „cel mai bun atac este apărarea”, Stanciu mai mult se scuză decât acuză, dar, ce să faci, după atâţia ani de linişte e greu să vorbeşti aşa dintr-odată!
4. Cristi Stanciu rămâne, totuşi, un personaj simpăticuţ, care face jocurile prin PSD, dar care vorbeşte prea puţin. Motiv pentru care l-am şi comparat cu Mutulică (în sfârşit ne-am adus aminte cum îl chema pe cel de-al şaptelea pitic)!
P.S. Părerea noastră este că Stanciu poate mai mult, însă îi recomandăm să nu-şi dea drumul dintr-odată pentru că riscă să-l dărâme pe micul fotbalist Chirica… mai ales acum când se simte ameninţat de un mini-referendum!