Ziarul Evenimentul a publicat, în ediţia de marţi, 8 noiembrie, o continuare a interviului acordat de fostul primar al Iaşiului, Gheorghe Nichita.
Dacă în prima parte a interviului, Nichita a vorbit despre Luminiţa Munteanu, care se vedea prefect, dar şi despre alţi pesedişti care visau funcţii peste funcţii, de această dată a povestit despre cum a ajuns Mihai Chirica primar interimar, dar şi despre Maricel Popa, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi.
* „În PSD s-a produs o scindare în momentul în care a fost susţinut Gabriel Surdu (pentru a prelua prerogativele de primar interimar după ce instanţa i-a interzis lui Nichita să-şi mai exercite atribuţiile de edil-n.r.), iar aici trebuie să recunosc că au fost la mine.
La întâlnirea aceea am zis că Mihai Chirica este cel care trebuie să rămână normal pe funcţie, pentru că el fusese crescut să rămână în locul meu, dar speram să mă întorc după o lună, două, dat fiind că celorlalţi din dosarul meu li se ridicase controlul judiciar şi mă aşteptam la o măsură similară.
Într-un astfel de context, am zis că nu are sens să-l punem pe Mihai Chirica pentru două luni să-l spurce lumea, neştiind că cel care va deveni primar va rămâne până la alegeri… speram să mă întorc!
Când au ieşit de la mine din casă, eu fiind în arest la domiciliu, eu le-am zis discutaţi şi cu Mihai!
Având în vedere că în oraş se creaseră deja grupuri de influenţă, unele care-l susţineau pe Surdu, altele care-l susţineau pe Chirica, la partid s-a luat decizia corectă şi am mers cu Mihai, care cred că s-a inflamat de la acest episod.
Totuşi, Chirica m-a sunat după ce a ieşit primar şi mi-a zis că-mi mulţumeşte pentru sprijin!”
* „Dacă voiam să iasă Surdu, vă spun clar că ieşea. Nu-mi era greu să le dau telefon oamenilor şi să le spun, cu argumente, de ce trebuie să mergem pe varianta asta.
În loc să fie o decizie luată după discuţii, am văzut că au ieşit scântei”.
Citeşte şi „FABULOS: Luminița Munteanu se visa prefect!”
În continuare, Nichita vorbeşte despre scindarea din PSD Iaşi, dar şi despre reforma pe care o mimează Chirica în partid, cu oameni aduşi în PSD de fostul primar:
* „În momentul în care cei din jurul lui Chirica i-au cerut capul lui Lupu, până şi Cîtea îşi dorea să devină preşedinte.
Trebuie să precizez aici că Victorel nu a fost nici omul aranjamentelor, nici al culiselor. El a fost un om serios căruia nu-i trebuiau alte confirmări în fruntea partidului, aşa cum voiam alţii.
Eu am crezut că Mihai Chirica şi Victorel Lupu vor face echipă, deoarece aceştia au lucrat împreună în Primărie, însă practica a arătat contrariul.
Retrospectiv, pot spune că actualul primar a încercat să-i dea la o parte pe oamenii făcuţi de Nichita de parcă el nu ar fi fost făcut tot de mine om politic.
Aceeaşi tactică a aplicat-o şi Cătălin Ivan care a zis că nu are nicio treabă cu mine şi că nu-l cheamă Nichita.
Ei nu au înţeles că aici nu era vorba de „furarea unor identităţi”, ci de a recunoaşte că eu i-am ajutat la un moment dat, aşa cum recunosc eu că am fost ajutat de Ion Solcanu.
Chirica a încercat să-şi facă o reformă cu oamenii pe care eu i-am adus: Gabi Harabagiu era cu mine, eu l-am plantat în Consiliul Local, pe Camelia Gavrilă eu am adus-o, pe Balanişcu tot eu l-am pus în partid cu Ivan şi cu Macovei Silviu.
Eu i-am dat putere lui Balanişcu, eu l-am pus pe liber!”
* „Nu am încercat să conduc, pentru că Victorel Lupu nu este un „Yes Man”, Cristi Stanciu nu este un „Yes man”, Mihaela Ivancia nu este o femeie uşor de controlat.
Da, aceşti oameni au ţinut legătura cu mine şi este normal să-mi ceară sfatul, iar dacă vor simţi nevoia să mă caute oricând le voi răspunde la telefon.
Nu venea Lupu să mă întrebe ce să facă, ba, din contra, când am ieşit a doua oară din arest acesta nu m-a sunat niciodată, cred că de frică”.
Citeşte şi „Guru Nichita a dat cu discipolul Chirica de toți pereții”
Oamenii care-l criticau pe Chirica, acum stau în dreapta sa:
* „Toţi cei care astăzi fac scut în faţa lui Chirica, în momentul în care făceam analize la partid îl criticau pentru activitatea de la Municipiu (Organizaţia Municipală a PSD, condusă în trecut de Mihai Chirica-n.r.), în frunte cu Iacoban şi Cîtea”, spune Nichita.
* „De exemplu Maricel Popa a venit la mine foarte des până a-şi depune candidatura la preşedinţia Consiliului Judeţean Iaşi.
Am mai stat la un şpriţ, însă după ce a câştigat şefia judeţului m-am mai întâlnit o dată cu el, când am mers la o nuntă şi m-a luat de acasă, dar atunci nu am mai văzut prietenul pe care-l ştiam eu…”