O egipteancă, despre care se spune că este cea mai grasă femeie din lume, a ajuns sâmbătă în India, unde va fi supusă unei intervenţii chirurgicale pentru reducerea greutăţii sale.
Eman Ahmed Abd El Aty cântăreşte peste 500 de kilograme şi suferă, conform spuselor familiei sale, de o boală care cauzează umflarea picioarelor şi a altor părţi ale corpului.
Pacienta a ajuns la Bombay, capitala economică a Indiei, la bordul unui avion Airbus special amenajat, după cum a indicat doctorul Muffazal Lakdawala. „Pentru acest zbor, o echipă de medici din Egipt a lucrat 10 zile la optimizarea condiţiilor de călătorie”, a mai spus medicul.
Starea de sănătate a lui Abd El Aty este extrem de complicată, motiv pentru care a necesitat o intervenţie chirurgicală de urgenţă. Mai mult, din cauza sănătăţii sale fragile, companiile aeriene au fost reticente în a o lua la bord.
„Este o pacientă cu un risc foarte mare, deoarece este incapabilă să mănânce sau să iasă de casă. Iar acest lucru se întâmplă de 25 de ani”, spune chirurgul său.
Dacă greutatea egiptencei va fi atestată, vom avea de-a face cu cea mai grasă femeie din lume. O americancă, Pauline Potter, care deţine actualmente acest „record”, cântăreşte doar 291 de kilograme.
Operaţiile de reducere a greutăţii corporale sunt tot mai frecvente în India, unde obezitatea înregistrează cote alarmante, mai ales în zonele urbane.