Antrenorul principal al Politehnicii Iași, Tibor Selymes, a lansat un „manifest pentru transparență” prin care cere conducerii clubului și administratorului judiciar să răspundă public, cu documente și cifre, la întrebările legate de situația financiară a echipei.
În document, tehnicianul susține că aproximativ 70 de angajați au muncit șase luni fără salarii pentru a menține formația în Liga 2.
Selymes afirmă că mulți dintre angajați au fost nevoiți să se împrumute, să amaneteze bunuri sau să apeleze la familie și prieteni pentru a face față cheltuielilor, în timp ce au continuat să creadă în promisiunile conducerii.
El solicită organizarea unei conferințe de presă în care reprezentanții clubului să explice câți bani au fost încasați în ultimul an, inclusiv din finanțări publice, bilete și transferuri, și de ce nu au fost achitate salariile restante.
Printre documentele cerute spre publicare pe site-ul oficial se numără contractele și finanțările primite de la Primăria Iași, rapoartele Capital Insol, planul de reorganizare și situațiile financiare pe ultimii doi ani.
Tehnicianul îi nominalizează pe președintele Consiliului Director, Cornel Șfaițer, pe managerul executiv Florin Briaur și pe administratorul judiciar Capital Insol, cărora le cere să prezinte „cifre reale, nu explicații date pe rând”.
Manifestul se încheie cu apelul ca toate documentele să fie făcute publice „acum, pentru toți”.
Comunicatul integral emis astăzi de Tibor Selymes îl gasiți aici.
Sursa: ziaruldeiasi.ro
Citește și 20 iulie – ziua Sfântului Proroc Ilie





