Un tânăr de 26 de ani a căzut în gol de la o înălțime de 4 metri, în timp ce juca fotbal.
În momentul căderii, acesta se afla pe marginea betonată a unei parcări supraetajate a unui bloc nou construit în zona Valea Adâncă din Iași. Tânărul a căzut în cap direct pe platforma de beton.
„S-au efectuat examene clinice și paraclinice și un CT la UPU. A suferit traumatism cranio-cerebral și facial sever, otoragie și epistaxis, fractură complexă de masiv facial, fractură de mandibula și ale oaselor nasului. Nu prezintă însă fracturi toraco-abdominale. A fost internat pentru tratament de specialitate”, a declarat Diana Cimpoeșu, coordonator SMURD/UPU Iași.