La Clinica de Ortopedie de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi activitatea medicală şi operaţiile vor fi reluate de luni, 11 mai.
Reamintim că, în urmă cu 5 zile, la clinica menţionată a fost confirmat un focar de infectare cu virusul SARS-CoV 2.
În urma anchetei epidemiologice, 9 cadre medicale şi 6 pacienţi au ieşit pozitiv la test, fiind internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase.
Purtătorul de cuvânt al spitalului, Diana Cimpoeşu, ne-a precizat că în aceste zile s-a efectuat dezinfecţia spaţiilor din clinică, iar pacienţii non-COVID au fost mutaţi în Clinica 1 și 2 Chirurgie.
Doi pacienţi au necesitat intervenţii chirurgicale urgente şi au fost transferaţi la spitale din Vaslui şi Botoşani.
„În clinică s-a făcut dezinfectie terminală, după ce pacientii internati au fost mutati într-o clinică de chirurgie, respectiv în I, II chirurgie. Pentru cei care au nevoie de interventii chirurgicale rapid a fost găsită solutia de transfer, e vorba de doi pacienti, unul a fost transferat la Spitalul de Urgentă Vaslui, iar celălalt la Spitalul de Urgență Botoșani care și-a clarificat situația circuitelor și se intervine acolo cu echipa de ortopedie, iar pentru ceilalți, după ce se face testarea, mâine (luni – n.r) se va relua activitatea în clinică și vor fi operați în condiții de siguranță în Clinica de ortopedie în colaborare cu anestezia”, a declarat Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvând al Spitalului „Sf. Spiridon” Iași.