„Guvernul României condus de Nicolae Ciucă a adus și a fost despre stabilizarea României”, a spus Marcel Ciolacu la declarația de presă cu Klaus Iohannis, exact în ziua în care a fost desemnat premier.
De fapt, Marcel Ciolacu ar fi trebuit să spună „stabilitatea României”!
Stabilizarea din 1947 este un eveniment extrem de traumtizant pentru români. Leul românesc a trecut prin mai multe etape de stabilizare (o așa-numită „reformă monetară”) imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, în 1947 și 1952, care au sărăcit populația și au creat un lanț de nenorociri din cauza desfășurării acestui proces peste noapte.
În 1952 noua reformă avea ca obiectiv oficial reducerea prețurilor după ce stabilizarea monetară din 1947 confiscase 94% din masa monetară existentă.
Procesul de reformă și de stabilizare a început în 1947 și a fost impus de regimul comunist.
Teribila reformă monetară și sabotarea cu bună știință a leului românesc de către ocupantul sovietic au dus la etatizarea Băncii Naționale a României în 1947. Practic instituția devenea total supusă.
Marea lovitură asupra cetățenilor a venit când comuniștii au anunțat reforma monetară care nu avea un caracter economic, ci politic.
Practic 20 de mii de lei vechi se schimbau pentru 1 leu nou, dar Guvernul fixa suma pe care aveai voie să o schimbi.
Cu alte cuvinte românii care aveau bani puși de o parte au rămas fără ei.
Sursa: dcnews.ro
Citește și Accident cumplit, cu 5 mașini făcute praf, la intrarea în București