La 9 februarie 1900 a fost înfiinţată competiţia anuală de tenis masculin Cupa Davis, desfăşurată între echipe naţionale. În prezent, aceasta este cea mai mare competiţie sportivă internaţională.
Istoria întrecerii a început în anul 1900, când Dwight-Filley Davis, student la Universitatea Harvard, a organizat un meci între echipa de tenis a acestei instituţii de învăţământ şi o echipă din Marea Britanie.
El a gândit un format în care, timp de trei zile, se disputau cinci meciuri: două de simplu, în prima zi, unul de dublu, a doua zi, şi alte două de simplu, în ultima zi, format care se păstrează neschimbat şi în prezent, potrivit site-ului Federaţiei Române de Tenis, www.frt.ro.
Iniţial, competiţia de tenis s-a numit „International Lawn Tennis Challenge”.
Davis a achiziţionat din banii lui un trofeu şi a stabilit ca primul eveniment de acest gen să aibă loc pe terenurile de la „Longwood Cricket Club” din oraşul american Boston (Massachusetts).
Americanii i-au învins atunci cu 3-0 pe britanici, Davis însuşi câştigând un meci de simplu şi făcând parte din echipa victorioasă la dublu.
În 1901, competiţia nu a avut loc, însă un an mai târziu americanii i-au învins din nou pe britanici, după ce au fost conduşi cu 2-0.
În următorii ani, echipe din Franţa, Belgia, Austria, Australia şi Noua Zeelandă au aderat la această competiţie, care a devenit astfel una cu largă reprezentare internaţională.
Dwight-Filley Davis n-a fost numai un tenisman cunoscut (jucător stângaci, remarcabil în jocul de dublu, campion al SUA în 1899-1901), ci şi preşedinte al Federaţiei Americane de Tenis (1923), diplomat de carieră, secretar de stat la Apărare (1925-1929), ulterior guvernator general al Filipinelor, şi ministru; a jucat tenis până în ultimul an al vieţii sale, în 1945.
După moartea lui Dwight-Filley Davis, trofeul a fost redenumit, în memoria sa, „Cupa Davis”, cunoscută şi sub denumirea de „Salatiera de argint”.
Trofeul sportiv este asigurat la Banca West din New York, valoarea lui afectivă fiind inestimabilă.
Trofeul Cupei Davis cântăreşte aproximativ 10,5 kg şi are o înălţime de circa un metru. Una din tradiţiile cupei este aceea de a grava, după fiecare finală, numele jucătorilor din echipa învingătoare şi din cea învinsă.
La primele trei ediţii, în Cupa Davis au evoluat numai echipe din Marea Britanie şi SUA.
Numărul competitoarelor a crescut începând cu anul 1904, de la trei ajungând în 1974 la 57 de ţări. În 1923, din cauza numărului mare de participanţi, întrecerea s-a împărţit în trei zone: europeană, americană şi asiatică.
Din 1966, zona europeană a fost împărţită în două grupe: semifinale şi finale inter-zone.
Până în 1973, federaţia de tenis a ţării deţinătoare a Cupei Davis avea responsabilitatea organizării ediţiei în curs. Sistemul competiţiei este eliminatoriu, echipa învingătoare calificându-se în turul următor.
Până în 1971 (ediţia a 60-a), funcţiona regula „challenge-round-ului”, prin care deţinătorul trofeului intra direct în finală.
Regula a fost scoasă de la ediţia următoare, când SUA (jucând din primul tur) şi România au disputat finala de la Bucureşti.
La trofee câştigate, Statele Unite ale Americii deţin supremaţia cu 32 de titluri, menţionează www.daviscup.com.
Urmează Australia – 28, Franţa şi Marea Britanie – câte 10, Suedia – 7, Spania – 6, Republica Cehă (incluzând Cehoslovacia în 1980) şi Germania – 3, Croaţia şi Rusia – două, iar Argentina, Italia, Africa de Sud, Serbia şi Elveţia cu câte o Cupă Davis.
Statistic, SUA deţin şi recordul de invincibilitate, câştigând 17 întâlniri consecutive, între 1968 şi 1973.
În anul 2004, s-a înregistrat un record de participare: 137 de ţări înscrise în competiţie.
În afară de România, doar Argentina şi India au disputat mai mult de o finală fără să câştige vreodată trofeul.
La 19 iulie 1922, România juca primul meci în Cupa Davis, evoluând în Anglia la Eastbourne împotriva Indiilor Engleze şi pierzând cu 0-5.
România va obţine prima victorie în 1928, la Bucureşti, cu Belgia (5-0) şi prima în deplasare în 1959, la Cairo, cu Egiptul (3-2).
În 1969, România a fost prima ţară din estul Europei care a obţinut calificarea în finală, performanţă repetată în 1971-1972.
Ţara noastră a jucat timp de 76 de ani în Cupa Davis, fiind prezentă 14 ani în Grupa Mondială.
Cele mai importante reuşite pentru reprezentativa naţională sunt cele trei finale jucate: 1969, Cleveland, SUA – România, 5-0; 1971, Charlotte, SUA – România, 3-2; 1972, Bucureşti, România – SUA, 2-3.
Alte victorii importante: 1969 – Londra: România – Marea Britanie, 3-2; 1971 – Bucureşti: România – Iugoslavia, 4-1; 1971 – Bucureşti: România – R.F. Germania, 5-0; 1977 – Bucureşti: România – Marea Britanie, 4-1.
Ion Ţiriac şi Ilie Năstase se numără printre marii performeri ai Cupei Davis, cu peste o sută de partide susţinute.
Cele mai multe victorii le are Ilie Năstase (109 victorii – 37 înfrângeri), care a jucat nu mai puţin de 18 ani în această competiţie.
Împreună cu Ion Ţiriac, Ilie Năstase a făcut cea mai bună echipă la dublu din partea României (27 victorii – 7 înfrângeri).
Citește și Ce riști dacă dormi prea mult
