Tragedie la Piatra-Neamț, unde o femeie de 42 ani a decedat la două zile după ce a născut acasă.
Sâmbătă după-amiaza, 14 mai 2023, femeia ar fi dat naștere unui bebeluș, acasă, fără asistență medicală. La aproape două ore, medicii au fost solicitați să intervină de urgență întrucât proaspăta mămică a intrat în stop cardiorespirator.
„La data de 14 mai, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o femeie, de 42 de ani, din Piatra-Neamț, în timp ce se afla în imobilul său, ar fi dat naștere unui copil, ulterior starea acesteia înrăutățindu-se, fiind preluată de un echipaj medical și transportată la spital.
Din nefericire, la data de 15 mai, femeia a decedat la unitatea medicală din județul Neamț.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Neamț.
Citește și Cu ce se ocupă părinții copilului minune de la Botoșani