80 de orașe și municipii din România nu mai îndeplinesc din punct de vedere formal condițiile pentru a mai fi astfel denumite, potrivit hotnews.ro. Printre acestea se află și orașul Slănic Moldova.
Cu puțin peste 4.000 de locuitori, stațiunea Slănic Moldova ar trebui să aibă cel puțin 5.000 de locuitori ca să poată fi numit oraș. În urmă cu zece ani, conform recensământului efectuat în 2011, populația orașului Slănic-Moldova se ridica la 4.198 de locuitori, în scădere față de recensământul din 2002, când se înregistraseră 4.996 de locuitori.
De asemenea, cu o populație de 19.728, Moineștiul este departe de minimul de 25.000, cât trebuie să aibă un municipiu. Potrivit recensământului efectuat în 2011, populația municipiului Moinești era de 21.787 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 24.210 locuitori.
Alte orașe cu mai puțin de 5000 de locuitori sunt: Vașcău, Băile Govora, Borsec, Predeal, Aninoasa, Bechet, Abrud. Lista completă o aveți aici.
În total există peste 30 de municipii care nu respectă criteriul populației: Vatra Dornei, Urziceni, Calafat, Adjud etc. Lista completă o aveți aici.
Citește și Condamnată pentru că nu și-a apărat copilul