Mașina unei românce în vârstă de 32 de ani a fost incendiată la Treviso, iar făptașul pare a fi fostul partener al femeii, care în ultimul an a terorizat-o în continuu, relatează Il Gazzettino.
Românca lucrează ca barman și este îngrozită de ceea ce i s-ar putea întâmpla. Ea a declarat carabinierilor: „A fost fostul meu iubit, mă terorizează de un an de zile. Amenință că ne va ucide pe mine și pe fetița mea de 5 ani dacă nu mă întorc la el. Cu o zi înainte de a-mi da foc la mașină mi-a trimis un mesaj în care m-a întrebat: Vrei acid pe față sau să-ți dau foc la mașină?”.
Mașina, un Citroen C3, achiziționată în 2021 și pe care proprietara tocmai o terminase de plătit, era parcată în spatele clădirii unde locuiește femeia împreună cu fetița sa.
Incendiul a trezit întreg blocul. Pompierii au stins flăcările și au evacuat imobilul ca măsură de precauție.
Bărbatul, un fost polițist în vârstă de 36 de ani, și el de naționalitate română, nu a reușit să o convingă pe femeie să se împace cu el și a trecut la amenințări pe care a început să le pună în practică. „Ori cu mine, ori cu nimeni altul!”, ar fi decis el.
În luna martie a anului trecut a dat buzna în apartamentul fostei partenere și a amenințat-o cu un cuțit de bucătărie. A fost arestat și a primit un ordine de restricție care îi interzicea să se apropie de fosta iubită. Între timp, ordinul a expirat.
De frica lui, femeia s-a întors pentru trei luni în România, sperând că bărbatul se va liniști. Profitând de absența sa, el i-ar fi folosit în schimb garajul. O împrejurare care a contribuit și mai mult la alimentarea neînțelegerilor dintre cei doi.
„L-am denunțat deja, ce altceva ar trebui să fac? Sper să-l aresteze și să-l țină în închisoare. Mi-e teamă că mă va ucide și pe mine, și pe fetița mea”, a spus femeia speriată.
Citește și O femeie operată de medicul de la „Sf. Spiridon” rupe tăcerea