Trupul carbonizat al unui angajat de la Ambulanța Neamț – Stația Roman (cu inițialele G.I.D.), a fost găsit într-o pădure din afara satului Stejaru, comuna Ion Creangă.
Trupul a fost găsit într0o mașină arsă în totalitate.
Bărbatul de 55 de ani, fusese dat dispărut de soție, cu mai puțin de 5 ore înainte să fie găsit.
„La data de 26 martie a.c., ora 16:20, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați, de către un specialist din cadrul Ocolului Silvic Roman, cu privire la faptul că, pe drumul forestier din afara localității Stejaru, se află un autoturism ars în totalitate.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, în interiorul autoturismului fiind identificat un trup carbonizat.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, persoana decedată este un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din municipiul Roman.
Dispariția persoanei în cauză a fost reclamată de soție, la aceeași dată, în jurul orei 11:00, familia nedorind mediatizarea acesteia.
Polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă pentru a stabili cu exactitate cauzele și condițiile în care s-a produs acest eveniment”, a declarat insp. Ramona Ciofu, IPJ Neamț.
Citește și Mâncarea de zi cu zi conține plastic!