Ciprian Lucian Roşca este, cel puţin deocamdată, singurul ieşean care a reuşit să intre în guvern, pe postul de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, condus de Sevil Shhaideh. Roşca a fost propus de ALDE, iar până acum a fost consilier judeţean din partea aceluiaşi partid.
Nu prea am înţeles ce-l recomandă pe Ciprian Roşca pentru acest post, în afară de activitatea pe care a desfăşurat-o la un moment dat la Inspectoratul de Stat în Construcţii, dar pe care a suspendat-o pentru a deveni consilier judeţean, însă o să vă prezentăm câteva din ideile sale, aşa cum le-a prezentat în campania electorală pentru parlamentarele din 2016.
Ciprian Roşca a fost al doilea pe lista ALDE Iaşi pentru Camera Deputaţilor, iar într-o emisiune difuzată pe 28 noiembrie 2016, la Iaşi Tv Life, emitea următoarele jduecăţi de valoare:
* „Eu am să mă refer la câteva proiecte care le-am îmbrăţişat”….
* „Eu sunt de părere, eu fiind inginer, şi cred că sunt destul de concis, să nu mergem cu 10 -20 de proiecte. 3 proiecte, 4… 2,3, 4 proiecte mari pentru Iaşi… şi aicea fac o invitaţie la viitorii mei colegi sper, din Parlamentul Românei, indiferent de culoarea politică… ăăă… să fie un pact de bună colaborare, să se vorbească… cel mai bun parlamentar ieşean este întregul grup de parlamentari… Să ne unim să facem câteva proiecte, cum ar fi Spitalul Regional, astăzi foarte discutat…”
Citeşte şi „Ce scria CIA în 1959 despre Iaşi”
* „Noi vrem să realizăm un pachet minim de confort rural, am spus, fiecare comună trebuie să aibă asfalt şi asfalt între comune şi… Să nu uităm că mai sunt, dacă nu mă înşel, 7 comune care nu au legătura făcută cu drumul naţional sau drumul judeţean (…) Sedii de primărie funcţionale, nu zic luxoase… Sunt primării în care ţi-e frică să intri în judeţ… Dispensare, spitale cu avize, grădiniţe…”
* „Trebuie dusă o politică şi de aducere a specialiştilor, şi nu numai medici, ci şi în mediul rural… Profesorii, ştiţi că la un moment dat beneficiau de ceva ajutoare de la primării ca să… transport… nu ştiu dacă mai este şi acum…”
Întrebat de moderator ce va face pentru a aduce medici în mediul rural, Roşca zice:
* „Trebuie un program de la centru, guvernamental, cu, nu ştiu, subvenţii, ajutoare, cu facilităţi… cu locuinţe pentru…”
* „Eu nu am vrut să vorbesc prea mult nici la învăţământ, nici la spitale, că nu este specializarea mea, dar am participat la discuţii şi, aşa este, se ia în calcul şi o schimbare…(a legii sănătăţii – n.r.)”.
* „Eu sunt absolut convins că învăţământul, educaţia este foarte importantă într-un stat. Sigur că susţin (6% din PIB pentru învăţământ – n.r.), dar acuma trebuie făcute şi calcule economice dacă se poate ajunge la un 6%… probabil că se poate, dar nu ştiu dacă din primul an… dar susţin”!
* „Vă dau două exemple concrete: soţia mea este profesor şi de doi ani a părăsit domeniul din cauza remuneraţiei, iar sora mea este medic psihiatru, a lucrat la Socola, a plecat din ţară şi nu vă zic de câte zeci de ori câştigă mai mult în Canada, care e psihiatru…!”
* „Eu ţin foarte mult la acest proiect: să facem un minister al reintegrării, să aducem românii înapoi în ţară (…). România este ţara din Europa cu cei mai mulţi cetăţeni care au părăsit ţara. Uitaţi, statul român alocă bani pentru a construi biserici în alte ţări; am putea să ne concentrăm să aducem românii înapoi acasă”!
Întrebat de moderator cum îi va convinge pe ieşeni să-l voteze, Roşca spune:
* „Redăm România românilor, unul din sloganele noastre! Iar eu personal aş încerca să explic că am avut performanţă şi în mediul privat unde am lucrat, şi la stat, şi sunt un politician, cred eu, tânăr, la 45 de ani neîmpliniţi, şi ca mine sunt multe exemple: uitaţi, la noi pe lista de candidaţi, în afară de domnul Varujan Vosganian, toţi ceilalţi candidaţi nu au mai participat la alegerile parlamentare. Deci o dată…”!
P.S.1. Să sperăm, totuşi, că gândeşte şi munceşte altfel decât vorbeşte!
P.S.2. Ciprian Roşca a lucrat şi în Ministerul Transporturilor la un moment dat, el fiind citat, se pare, într-un articol publicat de www.clujust.ro şi intitulat „Discuție între doi directori TFG despre fostul director general CFR SA”
Sursa foto: Facebook