Clubul de fotbal FC Botoşani a anunţat, joi, 30 martie 2023, printr-un comunicat, prelungirea contractului cu antrenorul Flavius Stoican până în anul 2025.
„Numit antrenor principal al FC Botoşani în luna decembrie 2022, Flavius Stoican şi-a prelungit astăzi contractul cu gruparea roş-alb-albastră până în 2025”, se arată pe site-ul clubului.
Preşedintele grupării din Botoşani, Cătălin Anton, a declarat că decizia de prelungire a contractului este un mesaj de încredere acordat tehnicianului.
„Investim capital de încredere în domnul Flavius Stoican. Având în vedere munca pe care a depus-o la clubul nostru până în prezent dar şi rezultatele pe care le-a obţinut echipa noastră cu domnul Flavius Stoican pe bancă, Consiliul Director a decis prelungirea contractului până în 2025. Este un mesaj ferm din partea conducerii, a acţionariatului, un vot de încredere pe care i-l acordăm domnului Flavius Stoican pentru că ne dorim ca împreună să realizăm performanţă la FC Botoşani”, a spus Anton.
În vârstă de 46 de ani, Flavius Stoican a fost numit antrenor principal la FC Botoşani la 10 decembrie 2022, în locul lui Mihai Teja care îşi reziliase contractul o lună mai devreme.
În actualul sezon, Stoican a mai antrenat echipa CS Mioveni între 24 august şi 1 octombrie 2022.
Tehnicianul le-a mai pregătit în cariera sa pe Dinamo II, Chindia Târgovişte, Dinamo Bucureşti, FC Voluntari, Zimbru Chişinău, Pandurii Târgu Jiu, Poli Iaşi, Petrolul Ploieşti, Viitorul Pandurii Târgu Jiu şi FC U Craiova.
Citește și Război pe morții din spital