Mulţi dintre dumnevoastră, probabil, nu au aflat (din 2012 până acum) că Anton Doboş este deputat de Iaşi din partea PNL. Dar nu vă faceţi probleme că nu-l cunoaşteţi, el este dovada vie a faptului că, în 2012, şi o coadă de mătură putea câştiga alegerile parlamentare dacă figura pe listele USL.
Într-o încercare disperată de a arăta că are activitate parlamentară, deputatul Anton Doboş i-a adresat o întrebare doamnei ministru Cristiana Paşca Palmer (sunt ferm convins că nici de ea nu aţi auzit), dorind să afle informaţii despre „Monitorizarea Programului de Gestionare a calităţii aerului pentru aglomerarea Iaşi”.
Interesat de măsurile care s-au luat sau se vor lua pentru reducerea poluării cu particule fine de praf, deputatul Doboş reuşeşte performanţa de a face praf acest demers, bun în esenţă, arătând că nu are habar să scrie româneşte. Mai precis, la un moment dat, în text apare: „Doresc pe această cale să î-mi comunicaţi dacă Primăria Municipiului Iaşi…” Nici nu contează ce a scris mai departe… Ditamai deputatul cu pretenţii de fost director la Finanţe demonstrează că limba română este la fel de departe de el ca şi activitatea de parlamentar!
De altfel, PNL Iaşi se dovedeşte a fi o adevărată pepinieră de oameni care nu ştiu să scrie. Pe lângă Anton Doboş, senatorul de Iaşi Varujan Vosganian (foarte mulţi ani la PNL, acum la ALDE) este un alt exemplu în acest sens. Spre deosebire de Doboş însă, care e finanţist, Vosganian se mai consideră şi scriitor…
Pe aceşti doi parlamentari de Iaşi nu-i putem face totuşi analfabeţi, chiar dacă nu ştiu să scrie, pentru că, în DEX, definiţia pentru analfabet este următoarea: „(Persoană) care nu ştie să scrie şi să citească; neştiutor de carte”!