Încă de la începutul lunii martie 1848, în Moldova, în pofida cenzurii severe, evenimentele în curs de desfăşurare în ţările Europei erau aduse la cunoştinţa generală prin intermediul poştei, mai ales a celei austriece, în timp ce ziarele franceze, expediate în plicuri închise, erau traduse şi difuzate în mii de copii.
Boierii din ţinuturi s-au adunat la Iaşi pentru a se consulta cu privire la măsurile care trebuiau întreprinse.
Au avut loc numeroase întruniri şi dezbateri publice.
În organizarea mişcării protestatare, opoziţioniştii moldoveni au urmat modelul francez, al banchetelor, iniţiind întruniri care aveau să culmineze cu cea din 27 martie/8 aprilie, de la Hotelul Petersburg.
„În Moldova, Revoluţia a început înainte ca tinerii cu orientare radicală din Paris, precum şi mesagerii grupului din Pesta să aibă răgazul de a ajunge la Iaşi. Ei au fost opriţi la trecătoarea Oituz.
Nu au izbutit nici tentativele lui C. Negri, I. Alecsandri şi Al. Russo de a intra în Moldova de pe teritoriul Ţării Româneşti şi a lui V. Mălinescu pe la Cornul Luncii, din Bucovina”, se menţionează în „Istoria românilor”, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003.
În condiţiile în care opoziţia se manifesta deschis, consulii puterilor străine acreditaţi la Iaşi au întreprins demersuri repetate, comune, pe lângă domnul Moldovei Mihail Sturdza, sfătuindu-l să convoace o adunare naţională extraordinară şi să facă concesiile solicitate de împrejurări.
La 27 martie/8 aprilie, la Hotelul Petersburg din Iaşi, a avut loc marea adunare a opoziţiei moldovene, care a marcat, practic, începutul Revoluţiei române de la 1848. Adunarea a fost prezidată de spătarul Gr. Cuza şi s-a desfăşurat într-o atmosferă de mare entuziasm.
Numărul exact al participanţilor la adunarea din 27 martie/8 aprilie nu este cunoscut. Unele izvoare indică o mie de participanţi, altele chiar 2.000, aceştia făcând parte, aşa cum se notează în preambulul „Petiţiunii-proclamaţiune”, „din toate stările din ţară precum şi din străini, de toate naţiile ce locuiesc în Moldova”.
Participanţii au discutat despre starea ţării, înfierând abuzurile administraţiei şi pronunţându-se asupra măsurilor capabile să reinstaureze „ordinea regulamentară”.
În urma discuţiilor a fost aleasă o comisie cu sarcina de a redacta programul general de revendicări. Din comisie făceau parte V. Alecsandri, Al.I. Cuza, V. Ghica, fratii Rosetti, fratii Moruzi, C. Rolla.
În redactarea programului, intitulat „Petiţiunea-Proclamaţiune a boierilor şi notabililor moldoveni” şi care era alcătuit din 35 de puncte, un rol important i-a revenit lui Vasile Alecsandri.
Documentul, în care erau înscrise „Dorinţele naţionale”, semnat de oameni „de toate condiţiile”, era copiat în numeroase exemplare, pentru a fi răspândit în ţară.
„Petiţiunea-Proclamaţiune” prezentată de paşoptişti la Iaşi începea cu punctul „Sfânta păzire a Regulamentului în tot cuprinsul său şi fără nicio răstălmacire”, iar celelalte revendicări păstrau un caracter moderat, arată istoricul Florin Constantiniu în lucrarea sa „O istorie sinceră a poporului român” (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2002).
Programul moldovean, expresie a situaţiei interne şi a forţelor politice antrenate în mişcare, urmărea trecerea către un regim reprezentativ mai larg. El prevedea, printre altele, siguranţa persoanei, înfiinţarea unei bănci naţionale, responsabilitate ministerială, îmbunătăţirea stării ţăranilor ş.a.
Mai prevedea desfiinţarea cenzurii, constituirea gărzii naţionale. Se urmărea ca, prin instaurarea legalităţii, în cadrul unui regim reprezentativ, să poată fi adoptate măsurile necesare pentru liberalizarea şi modernizarea societăţii.
O deputăţie, alcătuită din V. Ghica, C. Rolla şi unul din fraţii Moruzi, a primit sarcina de a remite documentele lui Mihail Sturdza, iar reprezentanţii opoziţiei au decis să aştepte răspunsul domnului la casa logofătului Al. Mavrocordat, situată pe dealul Copoului.
În Moldova, practic, totul s-a desfăşurat în trei zile (27-29 martie), după cum subliniază istoricul Florin Constantiniu. „Cu tot conţinutul ponderat al petiţiei, Mihail Sturdza a reacţionat rapid şi dur, arestându-i şi exilându-i pe principalii promotori ai acţiunii”, arată acesta.
„Represiunea, deosebit de violentă, începută prin arestarea şi maltratarea celor aflaţi la Copou, s-a desfăşurat în noaptea de 29 spre 30 martie/10-11 aprilie şi în zilele care au urmat.
Ea s-a abătut, în mod egal, asupra tuturor categoriilor sociale care, sub o formă sau alta, îşi manifestaseră nemulţumirea în perioada anterioară”. („Istoria românilor” apărută sub egida Academiei Române, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).
Un număr de 13 revoluţionari, consideraţi a fi iniţiatorii acţiunii revoluţionare, au fost expediaţi în mare grabă la Galaţi şi de aici spre Măcin, pentru a fi predaţi turcilor.
O parte dintre ei au reuşit însă să se refugieze la Brăila, iar de aici, cu sprijinul consulului austriac din Galaţi şi a consulului englez din Brăila, au reuşit să ajungă în Transilvania. Un regim de teroare a fost instaurat în Moldova.
O parte dintre revoluţionari, între care Alexandru Ioan Cuza, Vasile Alecsandri şi Mihail Kogalniceanu, s-au refugiat în Bucovina.
Citește și Beat sau îndrăgostit? Este acelaşi lucru!