Primarului Iaşiului, Mihai Chirica, i-a fost aruncat în fața un iaurt în timpul manifestărilor prilejuite de Unirea Principatelor Române, de la Iași. Individul a fost preluat de jandarimi, în timp ce primarul a intrat în Hotelul Traian să se spele.
Ironia sorții a făcut ca incidentul să se petreacă sub privirile perplexe ale fostului șef al lui Chirica, de pe vremea când era la PSD, Maricel Popa!
Imaginile au fost surprinse de mai mulți participanți aflați în Piața Unirii și postate pe diferite rețele de socializare.
La scurt timp după ce a ajuns în Piața Unirii, primarul Mihai Chirica a făcut baie de mulțime și a împărțit stegulețe.
Peste 1.000 oameni au participat, duminică, 24 ianuarie, la evenimentele care au marcat Unirea Principatelor și au protestat față de întârzierea construirii autostrăzii A8, Autostrada Unirii.
Citește și Iașiul nu prinde topul mondial al vieţii sănătoase. În top se regăsesc două orașe din România
Ceremonia care a marcat evenimentele dedicate Unirii a fost una restrânsă, urmată de depunere de coroane.
Oamenii au strigat, la finalul ceremoniei, „Moldova vrea autostradă”.
După incident, primarul Mihai Chirica a declarat că acesta trebuie să fie un semnal de alarmă pentru toată clasa politică din România. Edilul a spus că, după ani de frustrări, românii nu mai ştiu să dialogheze sau să respecte momentele importante din viaţa şi istoria statului român, precum cel care marchează 162 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor.
Citește și La Iaşi s-au pierdut 195 de doze de vaccin
„Norocul meu, ca să fac, aşa, o glumă, e că nu am intoleranţă la lactoză. I-am înţeles, din punctul meu de vedere, frustrarea acelui domn legat de pensia lui, dar cred că acest lucru care s-a întâmplat astăzi trebuie să fie un semnal de alarmă pentru toată clasa politică din România, să înţeleagă că românii nu mai au răbdare, nu mai ştiu să dialogheze, nu mai ştiu să respecte anumite momente importante din viaţa noastră, a istoriei noastre şi cred că e timpul să le aducem din nou în atenţia publică şi aceste chestiuni”, a declarat primarul Mihai Chirica, potrivit Agerpres.
Chirica a precizat că nu va face plângere penală împotriva individului care l-a stropit cu iaurt. În schimb, a vorbit despre posibilitatea de a se retrage din politică. „Daca autostrada A8, centura Iaşiului si Spitalul Regional nu vor demara în acest mandat, mă voi lăsa de politică”, a spus primarul Iașiului.
Bai mafiotule Chirica, fost Psd, actual Pnl, oamenii sunt suparati ca ai distrus Iasi-ul pe mana cu gasca ta de mafioti imobiliari, cum altfel ar fi putut deveni plodul tau milionar inainte sa invete sa mearga? Si mai ai si obraznicia sa apari la manifestatia de Unire? Pai parintii Unirii erau patrioti adevarati nu o banda de gainari nemernici de cea mai joasa speta oplosita in Primarie care si-ar vinde si proprii parinti mafiotilor imobiliari!