Un psihiatru din Iași a lansat un atac la adresa președintelui Klaus Iohannis, pe care îl face responsabil de o posibilă „revenire în forță” a coronavirusului.
Ovidiu Alexinschi, psihiatru la Spitalul Socola din Iași, afirmă într-o postare pe Facebook, preluată de Ziarul de Iași, că „din nefericire, anunțul (corect) din 22 Aprilie al președintelui privind posibila relaxare a măsurilor a avut un efect psihologic ascuns”.
Pentru a nu deranja prea mult, Alexinschi strecoară în text o paranteză („corect”), ca și cum ar fi de acord cu declarațiile lui Iohannis, însă în continuarea postării nu face altceva decât să-l acuze pe președinte, spunând că anunțul acestuia „În loc să dea un orizont de speranță și să lumineze perspectivele ieșirii din izolare, știrea că se va da drumul a fost un semnal că se poate fura startul și că, de fapt , situația nu e nici pe departe atât de gravă”.
Și atacul nu se oprește aici. După ce trece puțin și prin zona „pseudo-specialiștilor”, Alexinschi revine și ne vorbește despre posibilele consecințe ale anunțului făcut de președintele Iohannis pe 22 aprilie: „Iar 1 Mai poate fi cireașa de pe tortul unui dezastru anunțat. Nici tururile de forță ale ministrului sănătății și nici militari în conducerea tuturor spitalelor nu vor putea ține locul unui simplu gest. Acela de a sta acasă. Pentru a putea să ieșim în siguranță cât mai curând”.
Cu alte cuvinte, dacă situația se agravează, vinovat este Iohannis cu anunțul lui, în care spunea că de pe 15 mai se vor relaxa măsurile privind izolarea! Și ca să întărească greșeala făcută de președinte, psihiatrul ieșean vine și cu soluția salvatoare, apelând șa conștiința oamenilor: „Fără lozinci, fără campanii publicitare, fără amenințări și fără constrângeri exterioare. Prin decizie personală, conștientă și izvorâtă din înțelegerea situației”.
Redăm mai jos mesajul psihiatrului ieșean, așa cum a fost redat în Ziarul de Iași:
„In acest an , 15 Mai a picat pe 22 Aprilie
Din nefericire, anuntul (corect) din 22 Aprilie al presedintelui privind posibila „relaxare” a masurilor a avut un efect psihologic ascuns. In loc sa dea un orizont de speranta si sa lumineze perspectivele iesirii din izolare, stirea ca se va „da drumul” a fost un semnal ca se poate fura startul si ca, de fapt , situatia nu e nici pe departe atat de grava. Nici numarul mare, de ordinul sutelor încă, al cazurilor noi si nici sirul lung al deceselor nu au mai putut acoperi bucuria prematura a „liberarii”.
Iar corul pseudo-specialistilor, unii cu titluri stiintifice ,care persifleaza „statul aiurea in casa”, glorifica modelul suedez, instileaza teoria conspiratiei pentru ingradirea drepturilor sau pun economia inaintea vietii si sanatatii oamenilor au reprezentat „perfect storm” , o furtuna perfecta care poate matura toate eforturile uriase din ultimele 6 saptamani ale autoritatilor si a imensei majoritati a romanilor cu filon bun de intelegere. Asa ca , sa nu ne mire in urmatoarele zile o posibila revenire in forta a virusului, un al doilea val de infectari , noi focare si invariabil, sufocarea sistemului sanitar .
Iar 1 Mai poate fi cireasa de pe tortul unui dezastru anuntat. Nici tururile de forta ale ministrului sanatatii si nici militari in conducerea tuturor spitalelor nu vor putea tine locul unui simplu gest.Acela de a sta acasa .Pentru a putea sa iesim in siguranta cat mai curand.
Fara lozinci , fara campanii publicitare, fara amenintari si fara constrangeri exterioare.Prin decizie personala, constienta si izvorata din intelegerea situatiei.
Exista viata si dupa Covid-19.
Dar mai avem putin ragaz, sa ne-o modelam frumos, in interiorul mintii noastre.”