Degringoladă în PSD Iași
Speculațiile în privința demisiei lui Bulgariu sunt destul de multe și au legătură cu modul în care unii vor să-l spele sau, din contra, să-l bălăcărească
Speculațiile în privința demisiei lui Bulgariu sunt destul de multe și au legătură cu modul în care unii vor să-l spele sau, din contra, să-l bălăcărească
Rezultatele alegerilor locale din 5 iunie 2016 consfinţesc o dominare netă a Iaşiului de către PSD.
Pe principiul corupţia ucide, se pare că internetul tâmpeşte. Două articole, publicate în două zile diferite, pe adevarul.ro arată că astăzi oricine poate scrie orice fără nici cea mai mică tentativă de corectitudine.
La nivelul județului Iași, PSD a reușit performanța de a câștiga 62 de primării din cele 98 de unități administrativ-teritoriale (inclusiv orașele), aducând PNL la sapă de lemn.
Un gest care putea fi lăudabil, dacă era dus până la capăt, s-a transformat într-o adevărată mascaradă, demonstrând adevăratul caracter al celui care vrea să fie primarul Iaşiului, în speţă Mihai Chirica.
Pe la 22,20 intră în scenă Mihai Chirica. Vorbeşte 3 minute, timp în care tuşeşte, pronunţă cuvintele din vârful buziţelor şi apoi se îneacă.
Într-o încercare disperată de a-l mai ataca o dată pe Marius Bodea, cuvântătorii lui Mihai Chirica apelează la o strategie de doi bani (cam cât valorează şi ei… ce să-i faci, fiecare cu preţul lui) şi trimit un comunicat chipurile ca fiind din partea consilierilor judeţeni PSD!
Aparent, poţi spune că ziarul Bună Ziua Iaşi este fanul înrăit al lui Mihai Chirica (candidatul PSD la Primăria Municipiului Iaşi) şi duşmanul lui Marius Bodea (candidatul PNL la aceeaşi primărie).
Exact ca un copil care simte că nu poate sta treaz până încep desenele animate şi izbucneşte în plâns, Marius Bodea s-a apucat duminică, 29 mai, să se lamenteze şi să spună că va pierde alegerile din cauza faptului că… sunt prea mulţi candidaţi la Primăria Municipiului Iaşi!
La fel ca celebrul institut de sondare a opiniei publice IRES, al lui Vasile Dîncu, ne-am apucat şi nou de ghicit în boabe de porumb, pentru a vedea cine iese primar al Iaşiului.