În Uniunea Europeană, 13% dintre decese sunt legate de poluare, potrivit unui raport publicat marţi de Agenţia Europeană de Mediu (AEM), pentru care actuala criză sanitară este un semnal care ar trebui să accelereze conştientizarea relaţiei dintre mediu şi sănătate.
„Apariţia acestor agenţi patogeni zoonotici (ca în cazul COVID-19) este legată de degradarea mediului şi de interacţiunile dintre om şi animale în sistemul alimentar”, afirmă studiul care subliniază că europenii sunt în permanenţă expuşi la riscuri de mediu: poluarea aerului – care, chiar dacă s-a redus semnificativ, rămâne primul factor de mortalitate; poluarea sonoră şi cea cauzată de produsele chimice.
În cele 27 de ţări ale UE şi în Regatul Unit, 630.000 de decese au putut fi atribuite direct sau indirect unui mediu poluat în 2012, potrivit ultimelor date oficiale disponibile, indică raportul care scoate în evidenţă importante diferenţe între vestul şi estul Europei şi legate de nivelul social-economic.
Astfel, în fruntea plutonului, România înregistrează circa un deces din cinci legat de poluare, în timp ce în Suedia şi Danemarca raportul este de unu din zece.
În principal legate de cancer, boli cardiovasculare şi respiratorii, „aceste morţi puteau fi evitate prin eliminarea riscurilor de mediu dăunătoare sănătăţii”, subliniază AEM.
Citește și Nu consumaţi aceste fructe! Conţin substanţe cancerigene!