În prima sa apariţie la un post central de televiziune după o pauză de circa un an, Gheorghe Nichita, fostul primar al Iaşiului, a lăsat să se înţeleagă că nu exclude o candidatură la parlamentare.
Invitat de Victor Ciutacu la emisiunea „Ediţie de seară”, Gheorghe Nichita a manifestat o schimbare de discurs, apropiindu-se destul de mult de mesajele naţionaliste transmise de Partidul România Unită (PRU).
Primar al Iaşiului din 2003 până în 2016, ales din partea PSD, şi vicepreşedinte al partidului la nivel naţional, Nichita a fost abandonat de o parte dintre foştii colegi de partid, în frunte cu Liviu Dragnea, fapt care l-ar putea îndreptăţi acum să-şi anunţe o candidatură la parlamentare din partea altui partid.
În cazul în care alegerea se va numi PRU, la Iaşi vom avea o situaţie mai mult decât interesantă.
Influent, în ciuda problemelor pe care le are cu justiţia, Nichita ar putea crea la Iaşi un PRU extrem de puternic, fapt întărit şi de corul nemulţumiţilor din PSD, care de-abia aşteaptă să-i pună piedici marelui strateg cocoţat în fruntea partidului.
De altfel, la Iaşi, PSD va fi primul partid care va pierde procente, şi din cauza faptului că Mihai Chirica nu va fi niciodată un lider capabil să capaciteze membrii de partid, dar şi din cauza faptului că Nichita îi poate determina pe mulţi pesedişti să voteze cu PRU!
Dacă mai adăugăm şi faptul că mulţi dintre cei care se visau pe listele PSD pentru parlamentare au fost deja lăsaţi pe dinafară, vom vedea în scurt timp la Iaşi un PRU capabil să emită pretenţii, dar şi să facă jocurile politice la nivel local. Fapt care se va accentua pe măsură ce ne vom apropia tot mai mult de anul 2020 şi de alegerile locale de atunci…
Acesta este, bineînţeles, scenariul cu bătaie lungă. Cel pe termen scurt depinde de candidatura lui Nichita la parlamentare. În ambele variante, pierzător va fi doar PSD (deoarece, la Iaşi, PNL este ca şi inexistent)!
Aşteptăm cu interes anunţarea candidaturii lui Gheorghe Nichita din partea PRU!
Citeşte şi „Este incredibil ce se întâmplă pe pagina de Facebook a primarului Chirica”