Luni, 8 august 2022, cică a fost motiv mare de sărbătoare pe Aeroportul Internațional Iași, compania Wizz Air sărbătorind pasagerul cu numărul 3 milioane la Iași, de fapt o pasageră care a zburat de la Dortmund la Iași. Cum era de așteptat, toată lumea a aplaudat și s-a trans în poză, lăudând performanțele inegalabile ale companiei maghiare și, bineînțeles, ale conducerii de partid și de stat de la Aeroportul Iași.
Din păcate, în dorința lor de a da bine în poză, în comunicate sau pe sticlă, cei care conduc aeroportul, precum și cei care au în subordine aeroportul, în speță Consiliul Județean Iași, au uitat un lucru esențial: oamenii, ieșenii! Cei care plătesc biletele (care numai de low-cost nu sunt) la Wizz Air, cei care se trezesc cu întârzieri de sute de minute sau cu zboruri anulate fix în momentul în care intră pe ușa terminalului. Dar, ce contează 3 milioane de posibili nemulțumiți, dacă poza a ieșit bine?!
Și pentru că am amintit de poză, probabil ați observat deja mândria de fotografie realizată pe aeroport, cu pasagerul 3 milioane, în care la loc de cinste tronează un individ cu burtică și costum prăfuit, director interimar al Aeroportului, pe numele lui Romeo Vatră (păcat că din poză lipsește Costel Alexe, singurul care ar fi putut întregi bătaia de joc la adresa ieșenilor)!
Despre acest Vatră putem spune doar că s-a remarcat prin faptul că a declarat mult timp că nu vrea să fie director la Aeroport (până când a cedat!) și că a fost unul din agitatorii de frunte ai mișcării #rezist la Iași. Atât! În rest, săracul este atât de prins de importanța funcției pe care o ocupă încât nici nu a observat acel haștag (#) din fața sa, care arată cât de mult respect există la adresa ieșenilor, dar și la adresa aeroportului pe care-l conduce.
#IAS – ce poate să însemne acest haștag? Nu e # IAȘI, nici # IIS (Iasi International Airport), nici # AII (Aeroportul Internațional Iași); Nu… e pur și simplu #IAS.
Cu alte cuvinte, o imensă bătaie de joc la adresa orașului IAȘI, județului IAȘI, precum și la adresa ieșenilor.
Faptul că pe cei de la Wizz Air nu i-a interesat ce scrie pe bucata aia de carton e cumva de înțeles: pe ei nu-i interesează decât profitul; însă faptul că nicio personalitate „marcantă” a Iașiului nu a luat atitudine mi se pare deja de domeniul penibilului. Nici pentru Alexe, și nici pentru Vatră (ambii cu declarații sforăitoare în comunicate de presă) nu a contat faptul că acest oraș, de pe care sau spre care au zburat 3 milioane de oameni, se numește IAȘI! Nu IAS, ci IAȘI!
Așadar, stimabililor care conduceți Iașiul și Aeroportul Iași, să nu vă mire dacă la alegerile viitoare veți întâlni, cu totul întâmplător, pe cartoane sau pe Facebook, #JosAlex sau #AfaraPNL!
Până atunci, însă, să nu uităm: „Cu Wizz Air, avem un parteneriat corect și cu perspective frumoase de dezvoltare, de aceea ne propunem să îl consolidăm în următorii ani pentru a oferi o conectivitate mai bună la Aeroportul Iași”, a declarat Romeo Vatră, Directorul General Provizoriu al R.A. Aeroportul Iași!