În era internetului, informaţiile circulă cu rapiditate, iar noi ne-am adaptat şi am reuşit să aflăm de ce Mihai Chirica, preşedintele interimar al PSD Iaşi, nu l-a dat afară din partid pe Cristi Stanciu, aşa cum „promisese” de prin luna iulie!
Pe data de 16 septembrie, când la PSD Iaşi au fost două şedinţe fulger (Biroul Permanent Judeţean şi Comitetul Executiv… tot judeţean), toată lumea se aştepta ca Mihai Chirică, aşa-i spune cel care l-a uns preşedinte interimar la Iaşi, să iasă şi să spună că l-a exclus din partid pe consilierul judeţean Cristi Stanciu. Nu s-a întâmplat aşa. Ba, mai mult, la sfârşit cei doi s-au mai şi pupat!
Mult timp nu am înţeles de ce Chirică nu a tăiat în carne vie, aşa cum se lăudase că va face. Pur şi simplu… i-a lipsit fularul! Iar el, fără fular, îşi pierde din prestanţă. Cum ce fular? Fularul pe care-l trântea pe masă, de obicei, la şedinţele de tineret! Chiar nu vă aduceţi aminte?
Citeşte şi „Cine a spart cristalul de la PSD Iaşi?”
Aşadar, fără fular, Mihai Chirica nu şi-a putut face numărul şi uite aşa a rămas şi Cristi Stanciu în partid. Dar, staţi liniştiţi! Recent, primarul Iaşiului şi-a cumpărat un fular nou… de la Bershka! Motiv pentru care, în viitorul apropiat, o să-l vedem iar rupând cu dinţii din Cristi Stanciu şi aruncând fularul pe masă. De data aceasta, unul nou… Cam ieftinuţ fulăraşul, e drept, dar cum salariul de bugetar e mic, iar obligaţiile sunt mari…