Întrebare legitimă pusă de Dumitru Oprea
Deputatul PNL Dumitru Oprea a ridicat problema măsurilor şi acţiunilor premergătoare preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, din 2019.
Deputatul PNL Dumitru Oprea a ridicat problema măsurilor şi acţiunilor premergătoare preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, din 2019.
Duminică, 7 mai, au debutat manifestările prevăzute în proiectul „Bacău – Capitala Tineretului din România” 2017.
Pământul este rotund, iar conturile sale sunt armonios realizate de prezenţa apei. În absenţa acesteia, însă, modul în care ar arăta Terra ar fi total diferit… Site-ul „Earth Batimetrie” s-a amuzat recent şi a încercat să „evapore” mările şi oceanele, lăsând Pământul fără apă. Ce a rezultat, puteţi vedea în imaginea de mai jos. Pe…
Un gest pe care cu siguranţă nu l-a gândit l-a adus pe preşedintele Klaus Iohannis în postura de a fi pus la zid în Marea Britanie.
Lidl va inaugura noul magazin în Iaşi în data de 27 aprilie. Acesta este situat pe bulevardul Primăverii, nr. 2, în zona Ţesătura, iar, odată cu deschiderea sa, vor fi create aproximativ 20 de noi locuri de muncă.
Consiliul Judeţean Vaslui şi Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad vă invită la vernisajul expoziţiei „Cel mai mare arbitru român. In memoriam Nicolae Rainea”, pe data de 22 aprilie 2017, ora 11.30.
Autorităţile din comuna Copălău, judeţul Botoşani, au demarat procedurile pentru înregistrarea usturoiului ca produs cu indicaţie geografică protejată.
Viorel Hrebenciuc a fost achitat luni, 10 aprilie, de Judecătoria Sectorului 1 pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă. El a fost acuzat de procurori că a dat declaraţii nesincere în dosarul „Mită la PSD”.
Este aproape imposibil să le distingi, iar ele fac tot ce e posibil pentru a rămâne identice.
Această imagine, obţinută prin intermediul telescopului Hubble, arată un super-cluster stelar tânăr, cunoscut sub numele de Westerlund 1.