Avocatul care a omorât 2 oameni la Granit a fost condamnat la închisoare
Tribunalul Iași l-a condamnat pe avocatul care a provocat accidentul mortal de la Granit.
Tribunalul Iași l-a condamnat pe avocatul care a provocat accidentul mortal de la Granit.
Ieșeanul care a sunat, joi seara, la serviciul de urgențe 112 pentru a anunța că a văzut un avion care se prăbușea a fost amendat cu 1.000 de lei.
Compania de Transport Public (CTP) a anunțat un nou sistem de taxare, principala noutate fiind introducerea abonamentului unic.
Facultățile de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași au pregătit același număr de locuri bugetate cu cel de anul trecut.
Primăria municipiului Iași a decis să restricționeze circulația pe strada Theodor Râșcanu din zona Podul de Piatră.
Un elev în vârstă de 16 ani, care efectua ore de practică la Grupul Școlar „Ion Mincu” din Vaslui, a fost transportat, miercuri, 12 iulie, la Spitalul Județean de Urgență, după ce s-a lovit cu un cancioc, în urma unei altercații cu un maistru de la unitatea de învățământ.
14 persoane, dintre care 2 copii, au ajuns la spital miercuri dimineața, în urma unui accident produs la intrarea în municipiul Constanța, în care au fost implicate un autoturism și un microbuz.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, alături de ofițerii de la Direcția Generală Anticorupție (DGA), au efectuat ieri, 11 iulie, cinci percheziții, vizat fiind un medic suspectat de fapte de corupție.
Miercuri 12 iulie 2017, în intervalul orar estimat 08.00 – 20.00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă către utilizatorii din cartierele Dacia, Alexandru cel Bun, Mircea cel Bătrân și Cicoarei.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să evite artera rutieră Mioriței – 9 Mai – Vântului – Vadu Bistriței.