Nucile luptă împotriva obezităţii
Mâncate după-amiaza, nucile şi seminţele contribuie la combaterea eficientă a obezităţii.
Mâncate după-amiaza, nucile şi seminţele contribuie la combaterea eficientă a obezităţii.
Masa de Paşte, care vine adesea cu pâine, sosuri, muştar, maioneză, dar şi cozonac, bomboane de ciocolată şi suc, poate conţine până la 152 de E-uri, potrivit Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor – InfoCons. Dar acest aperitiv ajunge până la 83 de E-uri, 31,6 grame de sare şi 69,8 grame de zahăr pentru un singur fel…
Prima sărbătoare din calendarul ortodox închinată Maicii Domnului, Buna Vestire, se cinsteşte pe 25 martie. Buna Vestire sau Blagoveştenia, ziua în care Fecioara Maria a primit vestea de la Arhanghelul Gavriil că-l va naşte pe Hristos, este sărbătorită în Postul Paştelui, fiind prima în care biserica acordă dezlegare la peşte. Buna Vestire este cunoscută în…
Legumele cu frunze verzi, nucile și cerealele integrale ar putea ține la distanță riscul de demență. Cercetătorii spun că un aport mai mare de magneziu în alimentația noastră de la o vârstă mai tânără ar putea să ne protejeze împotriva bolilor neurodegenerative și a declinului cognitiv până la vârsta de 40 de ani. S-a constatat…
Din lipsă de timp sau din comoditate, oamenii au tendinţa de a încălzi din ce în ce mai multe alimente la cuptorul cu microunde.
Doi din trei copii mănâncă dulciuri zilnic, iar 30% nu consumă fructe în fiecare zi, se arată într-un studiu Reveal Marketing Research. Pe lângă informaţiile importante despre obiceiurile şi educaţia alimentară ale copiilor din România, studiul realizat îşi propune să tragă un semnal de alarmă asupra faptului că deprinderile alimentare greşite pe care părinţii le…
Cercetătorii din cadrul Institutului German de Nutriție Umană au constatat că persoanele care iau ultima masă mai târziu și mai aproape de ora de culcare au un metabolism al glucozei mai puțin eficient. Studiul NUGAT, realizat între 2009 și 2010 pe 92 de participanți (46 de perechi de gemeni identici și fraterni), a analizat legătura…
Cercetătorii italieni au ajuns la concluzia înspăimântătoare conform căreia plasticul a ajuns inclusiv în fructele și legumele pe care le mâncăm. Deoarece am aruncat la întâmplare în natură tot soiul de ambalaje, odată descompuse acestea au ajuns în pământ și în apă. După ce au testat în laborator mai multe alimente, cercetătorii italieni au ajuns…
Lottie Storey, Sued Todd și Richard Storey, autorii cărții „Dieta Muntelui Athos”, au testat regimul alimentar călugărilor. Aceștia au observat cum numite probleme de sănătate au dispărut, dar și cât de ușor au slăbit. „Călugării sunt printre cei mai sănătoși oameni din lume, cu rate foarte scăzute de cancer și aproape fără cazuri de Alzheimer,…
Prin inlcuderea nucilor în alimentație se produce o modficare a structurii microflorei intestinale, ceea ce sugerează că acestea pot contribui la îmbunătățirea sănătății.